Copiii merita sa fie rasfatati!

Intodeauna m-am intrebat ce inseamna sa nu-ti rasfeti prea mult copiii… adica cum? Sa nu le arati prea multa iubire?

Aceste “programe” vin din mosi stramosi si cred ca fiecare dintre noi, cel putin cei care avem copii, am auzit deseori aceste cuvinte… nu-l mai rasfata atat ca ti se va urca in cap, daca copilul plange dupa ceva anume ti se reproseaza ca l-ai rasfatat prea mult s.a.m.d

Parerea mea( insist dupa cum observati in toate articolele mele, acestea sunt parerile mele), este ca nu te poti limita in a-ti iubi odrasla. Iubirea nu este limitata, ori iubesti ori nu.

Atunci cand un copil incepe sa se dea cu fundul de pamant ca vrea anumite lucruri, incepe sa urle, se comporta urat, face lucruri “urate”, este nerecunoscator, ii lipseste bunul simt si respectul… de obicei … are nevoie de culmea… mai multa iubire si mai multa atentie!

Niciun copil care simte iubirea si atentia ambilor parinti, atat cat are nevoie, nu se va comporta asa.
Puteti sa probati… intr-o zi in care aveti mult de lucru, vorbiti mult la telefon, sunteti stresat/a maxim… veti vedea ca fix atunci parca odrasla o ia razna si parca vrea toata planeta pentru el odata, trage de tine si se comporta “ca un copil rasfatat”… deci…

Poate voi primi multe injuraturi insa va mai zic ceva… a cui credeti ca este vina atunci cand copiii se comporta urat, sunt  neascultatori, poate chiar agresivi?
Pai a voastra dragi parinti!

Copiii sunt asa din foarte putine motive.

In primul rand, la varstele mici, copiii copiaza comportamentul si vocabularul parintilor( cei care locuiesc si cu bunicii preiau si de acolo). Daca ei vad violenta, copiaza violenta, daca ei vad iubire copiaza iubirea. Ceea ce vad la parinti li se pare ca asa este normal asa ca ei duc mai departe ceea ce au invatat ca e bine.

Mai exista si varianta in care parintii sunt divortati iar copiii se revolta cumva. In sufletul lor ei isi iubesc ambii parinti, in momentul in care acestia divorteaza, de obicei in momentul divortului ies scantei din ambele parti iar parintii sau unul dintre ei, nu are sau nu au maturitatea necesara pentru a face despartirea lina, fara a implica emotiile copiilor. Aici parca parintii se bat sa arate care are Ego-ul mai mare si incep sa arunce cu noroi unul in celalalt.

Evident, vazand aceste lucruri si simtind, copiii,( ei simt mult mai mult decat noi credem) incep sa aibe conflicte interioare de genul: dar de ce imi zice mami de tati ca e asa, eu il iubesc pe tati! Mama/tata vrea sa arate ca tati/mami e un/o “nenorocit/a” asa ca ii vorbeste urat copilului de el/ea. Am pus “/” ca e dupa caz.

In aceste momente copiii nu mai stiu ce sa mai creada despre proprii parinti si de aici incepe comportamentul “deficitar”.

Sfatul meu este sa alegem ca despartirile( daca este cu adevarat necesar) sa fie linistite, atat cat se poate, si in niciun caz sa nu implicam copiii. Ei au nevoie sa stie ca in continuare vor fi iubiti de ambii parinti si ca lucrurile se vor schimba in urmatorul fel… si explicati felul.

Nu va mai denigrati fostul partener, asa cum este, la un moment dat voi l-ati ales. Faptul ca nu va mai intelegeti, nu este vina copiilor, prin urmare nu ii mai implicati pe ei.
Alegeti sa traiti cu iubire indiferent de situatiile prin care treceti!