Breb – colt de rai

Despre Maramures s-au tot scris si, cu siguranta, se vor scrie in continuare multe…lucrurile bune si frumoase va recomand sa le luati in seama, cele rele, sa se spele :).

Pe cand eram copil, Maramures imi suna doar frumos. Cu   timpul, imaginile frumoase de la Tv in care oamenii pareau ca traiesc o alta viata (una care imi parea parca prea frumoasa ca sa fie reala), istorioare gasite prin carti si, mai apoi, povesti ale prietenilor care ajunsesera pe acolo, au starnit in mine  dorinta (surprinzator de puternica chiar si pentru mine) de a ajunge acolo. Au durat ani buni pana cand am ajuns, in sfarsit, in Maramures, insa asteptarea asta lunga mi-a fost rasplatita inmiit, vorbele fiindu-mi prea putine pentru a reusi sa transpun in scris ce si cum m-am simtit.

Astazi nu voi povesti despre tot ce inseamna Maramures, ci despre un mic colt de rai din rai, Breb (care, fie vorba intre noi, imi pare a fi esenta a ceea ce inseamna Maramures). Ales absolut intamplator ca si destinatie (desi am invatat ca nimic nu e intamplator), m-am indragostit la prima vedere de acest satuc ce parca intruchipa tot ceea ce mintea mea tesuse de a lungul anilor despre acest tinut de vis.

Sunt fan capite 🙂

Nu voi povesti aici despre pozitionarea geografica (e suficient un search pe google si veti afla mai multe decat poate vreti sa stiti),  nici macar despre cat de imposibil de descris in cuvinte este peisajul ce te inconjoara sau cat de linistitoare e linistea de acolo – trebuie sa le experimentati chiar voi .

Creasta Cocosului – Muntii Gutai

Va voi povesti insa despre locul ce ne-a fost casa (la propriu) acum, cand am revenit in Breb – casuta bunicilor. Pusesem ochii pe ea inca de anul trecut si imi propusesem ca la urmatoarea vizita sa ne cazam aici. Se pare insa ca cineva acolo sus tare ma mai iubeste ( mai sunt si pe aici pe jos unii care ma iubesc si ma citesc) pentru ca am ajuns inapoi mai devreme decat as fi sperat si singurul loc pe care l-am gasit liber a fost chiar aici.

O casuta veche, din lemn ce te cucereste prin insasi simplitatea si frumusetea sa, o gradina imensa cu mult verde , liniste intrerupta doar de ciripitul pasarilor sau tipetele copiilor (in cazul nostru) si oameni frumosi si dragi sunt tot ce ai nevoie pentru a fi fericit .

Si fiindca veni vorba de oameni, ei bine, vorba mea preferata, testata si validata ‘omul sfinteste locul’ se aplica suta la suta in acest caz. Pentru ca am cunoscut doi oameni frumosi ce ne-au devenit si dragi si de care ne e dor inca din momentul in care am plecat…

Pozele vor grai mai bine si frumos despre acest loc ce ne-a fost casa pentru cateva zile si daca e nevoie de dovezi, doar mergeti si testati!

Intr-un articol viitor voi povesti despre ce sa faci, vezi si mananci in Breb. Pana atunci…

La recitire,

Monica

Exact, este si ciubar 🙂